Autori: Bucur Cecilia, Radu Daniela, Dobrotă Nicoleta (Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet)

Rezumat: Familia CICHLIDAE cuprinde peste 100 de specii. Genul OREOCHROMIS (Gunther, 1889) – cuprinde specii planctonofage şi omnivore, cu fecundaţie externă şi cu incubaţia icrelor numai în gura femelei (incubaţie maternală). Oreochromis niloticus niloticus (Tilapia) este o specie de peşti de apă dulce din familia Cichlidae, nativă în Africa, peşti ce au fost introduşi în multe alte regiuni tropicale, subtropicale şi temperate ale lumii în a doua jumătate a secolului 20 (Pillay, 1990).

Acesta este, probabil, cel mai vechi peşte de crescătorie de pe planetă, existând şi documente care atestă că a fost cultivat încă din Egiptul antic. Unul din documentele antice, referitoare la creşterea tilapia este un basorelief cu o vechime de 4000 de ani, găsit într-un mormânt vechi egiptean, care arată creşterea peştilor tilapia în bazine. Tilapia a fost astfel, un aliment important pentru egipteni şi are propria hieroglifă.

Introducerea peştilor tilapia în aceste zone s-a făcut pentru următoarele considerente: cultura tilapiei cu scopul de a obţine peşte de consum; pentru pescuit recreativ; pentru controlul vegetaţiei acvatice şi în scop de cercetare. Speciile de tilapia au multe însuşiri care le recomandă pentru acvacultură, în special în ţările în curs de dezvoltare. Acestea includ pe lângă o creşterea rapidă, toleranţa la o gamă largă de condiţii de mediu, cum ar fi: temperatura, salinităţi ridicate, nivelul redus de oxigen dizolvat, concentraţii ridicate de amoniac; rezistenţa la stres şi boală; abilitatea de a se reproduce în captivitate şi oferă multe generaţii în scurt timp; hrănire la niveluri trofice scăzute şi acceptarea de furaje artificiale, imediat după resorbţia sacului vitelin. Abilitatea acestei specii de a supravieţui în condiţii neprielnice de mediu permite ca tilapia să fie crescută în densităţi mai mari comparativ cu alte specii de peşti (Fitzsimmons, 2001).

În afară de o mare importanţă economică a speciilor de tilapia pentru acvacultură şi pescuit, ele joacă un rol semnificativ în ecosistemele acvatice tropicale. Acest lucru înseamnă că pătrunderea necontrolată/neplanificată a tilapiei în ecosistemele acvatice poate provoca efecte ecologice grave. În cazul României, este exclus a apărea efecte nedorite, deoarece Oreochromis niloticus este specie termofilă, nu rezistă la temperaturi mai scăzute de 10 – 12oC, pe termen lung.

Tilapia este o specie termofilă, repartiţia sa geografică naturală fiind condiţionată de existenţa unor temperaturi de 14 – 33º C. În condiţii extreme este posibil a tolera un interval de temperatură de 7 – 41º C. Toleranţa la un nivel scăzut de temperatură 7 – 10 °C, este valabilă numai pentru perioade scurte de timp (Balarin şi Haller, 1982; Chervinski, 1982; Jennings, 1991; Sifa et al., 2002). O expunere îndelungată a peştilor tilapia la aceste temperaturi scăzute vor duce cu siguranţă la o mortalitate în masă.

În Europa, aclimatizarea speciilor tilapia s-a practicat mai întâi în acvarii, în staţiunile de cercetare care posedau sisteme de încălzire a apei. Aşa a fost posibilă creşterea acestor specii în ţări ca Belgia, Germania, Olanda, Anglia, Franţa, şi în ultimii ani, în Cehia şi Ungaria. În prezent, tilapia este găsită în mai mult de 120 de ţări, ocupând locul al doilea în ponderea producţiilor piscicole, după crap.